De peste șaizeci de ani, stivuitoarele noastre cu catarg retractabil asigură servicii și performanțe fiabile în spațiile de depozitare din toată lumea. Electrostivuitoarele noastre cu catarg retractabil stabilesc noi standarde pentru performanțe excepționale în spații înguste, datorită construcției lor compacte și capacității de ridicare remarcabile.
Stivuitorul cu catarg retractabil prezintă două elemente forte esențiale: pe de o parte aspectul compact și pe de cealaltă parte înălțimea de ridicare impresionantă de până la 13 metri. La preluarea sarcinilor, stivuitorul cu catarg retractabil își împinge stâlpul de ridicare în față, până când furca este liberă în fața echipamentului. Acest procedeu se numește avans. Apoi urmează retragerea, prin care marfa este trasă în spate, între puntea față și puntea spate, în vederea transportului. Pe baza acestui principiu se reduce lungimea totală a stivuitorului, ceea ce îi conferă o manevrabilitate excelentă. În plus, îi mărește stabilitatea în deplasare și reduce necesarul de compensare cu contragreutăți. Stivuitoarele noastre electrice cu catarg retractabil transportă astfel, până la 2,5 tone de mărfuri grele în mod rapid și sigur la destinație.
Când vine vorba de intralogistică, utilizarea eficientă a spațiului în culoarele înguste este crucială. În astfel de medii, stivuitoarele noastre cu catarg retractabil își dovedesc măiestria. Datorită catargului retractabil și a dimensiunilor compacte, ele navighează fără probleme și pe culoarele înguste. Totodată, stivuitoarele cu catarg retractabil accelerează foarte rapid la viteze ridicate de ridicare și împingere, asigurând o capacitate de transfer sporită.
În plus, prin diversele pachete de dotări de la „Efficiency“ până la „liftPLUS“, răspundem tuturor cerințelor companiei dumneavoastră și ale sistemelor de depozitare utilizate. Aceste pachete permit o rotație rapidă a paleților chiar și la înălțimi mari de ridicare - și vă permit să parcurgeți distanțe lungi la viteză mare.
Pe lângă multiplele configurații de înălțimi de ridicare și capacitățile de încărcare diferite, gama noastră de stivuitoare cu catarg retractabil include și modele pentru diferite tipuri de pardosele. Această caracteristică asigură o siguranță ridicată a deplasării pe orice tip de suprafață. De asemenea, puteți alege să echipați utilajele cu cabine pentru toate condițiile meteorologice în aplicațiile de la exterior.
Cu stivuitoarele noastre cu catarg retractabil profitați de o diversitate de avantaje tehnice și ergonomice la care se adaugă tehnologia noastră inovatoare de recuperare a energiei la frânare, care reduce semnificativ consumul global de energie.
Sunteți în căutarea unor procese de depozitare rapide și fiabile? Noile stivuitoare cu catarg retractabil ETV de la Jungheinrich oferă viteze de coborâre impresionante de până la 1,2 m/s și măresc capacitatea de încărcare cu până la 2 % - datorită sistemului opțional Jungheinrich loweringPRO. Sunteți gata să atingeți cele mai înalte standarde tehnologice în materie de eficiență, siguranță și inovație?
În calitate de lider în furnizarea tehnologiei litiu-ion, oferim soluții complete, tehnologii de ultimă generație, servicii extinse și un portofoliu larg de produse pentru a vă face compania mai eficientă și chiar mai de succes - la urma urmei, de ce ar trebui să faceți compromisuri?
Rezultatul: cu un stivuitor cu catarg retractabil Li-ion, puteți obține performanțe înalte și constante. Încărcarea rapidă sau intermediară poate fi efectuată în timpul pauzelor sau al perioadelor de nefuncționare pentru o disponibilitate maximă, durata de viață a stivuitorului este mărită de până la trei ori, iar lipsa lucrărilor de mentenanță economisește timp și resurse. În plus, stivuitoarele Li-ion consumă cu până la 20 % mai puțină energie în utilizarea zilnică, comparativ cu alternativa cu plumb-acid.
Vă rugăm să ne
contactați
Telefon